În perioada 24-30 noiembrie 2019, o echipă a APM Gorj a vizitat două proiecte LIFE din Italia și Austria ce vizează reconstrucția ecologică și refacerea conectivității unor râuri și reabilitarea unor populații de pești.
Primul proiect vizitat a fost IdroLIFE – Conservation and management of freshwater fauna of EU interest within the ecological corridors of Verbano-Cusio-Ossola, LIFE15 NAT/IT/000823. Acesta este implementat de CNR – Water Research Institute (divizia Verbania – CRN-ISE), iar gazda vizitei a fost Pietro Volta, specialist în reconstrucție ecologică și manager al proiectului.
Programul a inclus vizitarea a două situri de pe râul Toce și râul San Bernardino, unde au fost implementate măsuri de reconstrucție ecologică, în special pasaje pentru pești în vederea refacerii conectivității unor sectoare de râu. Obiectivul principal al proiectului menționat este de a îmbunătăți starea de conservare a unor specii de pești de interes comunitar precum Salmo marmoratus, Rutilus pigus, Chondrostoma soetta, Cottus gobio și Leuciscus souffia, în primul rând prin restabilirea conectivității longitudinale, compromise de obstacole artificiale, precum praguri de fund și praguri de captare a apei în scop hidroenergetic.
Cel de-al doilea proiect vizitat a fost LIFE+ Lavant: Habitats network for endangered small fish species, LIFE10 NAT/AT/000017. Proiectul a adresat problema conectivității longitudinale, prin construcția unor pasaje de pești, dar și măsuri de reconstrucție ecologică – diversificare hidromorfologică și reconstrucția habitatelor acvatice și habitatelor ripariene de pe râul Lavant, un afluent al fluviului Drava. Aici au fost identificate diferite soluții tehnice de pasaje de pești, dar mai ales de diversificare și de reconstrucție ecologică a habitatelor acvatice și ripariene, probleme adresate și de proiectul Fish for LIFE.