În cadrul proiectului Fish for Life a fost realizat un traseu tematic, deschis oricărui iubitor de natură, curios să afle mai multe informații despre râuri și specii de pești, cum au fost acestea afectate de activitățile umane dar și ce se poate face pentru a atenua efectele asupra mediului. Punctul de pornire se află în apropierea Școlii Gimnaziale Bălcești (localitatea Bengești-Ciocadia), la intersecția dintre Linia Mică și Aleea Școlii.
Traseul are un rol informativ și educativ și prezintă un sector din bazinul râului Gilort, râu ce a fost gazda unor lucrări de reconstrucție ecologică. Acestea au avut ca scop aducerea unui sector de râu degradat la o stare cât mai apropiată de cea naturală, prin crearea unor structuri care să sprijine procesele naturale ale râului.
“Povestea Râului Gilort” are o lungime de 1643 metri și poate fi vizitat în 30-40 min. Traseul se află în Aria Specială de Conservare Râul Gilort, arie care se întinde de-a lungul râului Gilort pe o distanță de aproximativ 19 Km, începând din localitatea Pociovaliștea la nord până în localitatea Doseni la sud. Aria Specială de Conservare cuprinde și aproximativ 3,5 Km din Râul Galbenu, afluent al Gilortului. Aceasta include porțiuni din localitățile Albeni, Bengești, Bumbești Pițic, Novaci, Târgu Cărbunești și are o suprafață de 873 ha. Speciile de pești pentru care a fost declarată Aria Specială de Conservare Râul Gilort sunt: Barbus petenyi (mreana vânătă), Eudontomyzon mariae, (chișcarul), Romanogobio albipinnatus (porcușorul de nisip) și Sabanejewia balcanica (dunătița).