După cum am povestit cu fiecare ocazie, echipa de implementare a proiectului FISH for LIFE a derulat, în perioada martie 2018 – februarie 2022, mai multe întâlniri cu factori de decizie din arealul proiectului. Astfel, au fost realizate întâlniri cu reprezentanți ai primăriilor localităților ce au terenuri incluse în situl Natura 2000 Râul Gilort, autorităților locale și centrale (Consiliul Județean Gorj, Societatea Drumuri Naționale Târgu Jiu, CFR Craiova, ANPM, poliția locală), proprietarii de terenuri susceptibile a găzdui activități de reconstrucție ecologică (atât lucrări de consolidare de mal, dar și de reîmpădurire), administratori ai corpurilor de apă (ABA Jiu, SGA Gorj), reprezentanți ai pescarilor din zona Gilortului.

Scopul acestor întâlniri a fost stabilirea unui cadru de dialog între actorii implicați pentru facilitarea acțiunilor de reconstrucție ecologică. Printre obiectivele întâlnirilor s-au numărat:

  • Identificarea modurilor optime de colaborare inter-instituțională și de întocmire a documentațiilor pentru obținerea avizelor necesare în vederea efectuării lucrărilor de reconstrucție ecologică;
  • Prezentarea lucrărilor de reconstrucție ecologică prevăzute în cadrul acțiunilor C2 – Implementarea măsurilor de reconstrucție a habitatelor pe râul Gilort și C3 – Stabilizarea albiei pe râul Gilort în punctele cheie, și a principiilor generale de abordare a reconstrucției ecologice a râului Gilort;
  • Abordări actuale de management al apei, modalități de rezolvare a conflictelor generate de obiectivele economice și cele de conservare a naturii;
  • Prezentarea măsurilor propuse în cadrul activităților C2 și C3 în vederea obținerii acordului pentru plantări și a documentelor de reglementare pentru activitățile de reconstrucție ecologică;
  • Prezentarea modului de funcționare a pasajului de pe pragul deversor din localitatea Târgu Cărbunești;
  • Stabilirea de măsuri care să contribuie la implementarea cu succes a lucrărilor de plantare și reconstrucție ecologică.

Peste 160 de persoane au participat la aceste întâlniri. Ele vor continua pe tot parcursul proiectului, pentru a asigura o colaborare eficientă cu autoritățile implicate și pentru a obține susținerea comunității locale în acțiunile de conservare.

 

Intalnire Bengesti-Ciocadia
Fish For Life

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *