Lucrările de amenajare a pragului deversor de la Târgu Cărbunești au ajuns într-un punct important, prin finalizarea pasajului central pentru migrarea peștilor. Pasajul central are  lungimea de aproximativ 24 de metri, lățimea de 7 metri și a fost proiectat și realizat  ca o  “scară cu fante verticale”, cu o lungime desfășurată de 64 de  metri, ce cuprinde 22 de bazine delimitate de fante verticale.

După finalizarea acestui pasaj și a unei rampe din anrocamente prinse în beton, cu rol de pasaj secundar, pe malul drept, cursul râului Gilort a fost deviat către malul drept pentru a se urmări modul în care funcționează cele două pasaje. În plus, după devierea apei, lucrările vor continua pe malul stâng prin stabilizarea și reconstruirea gabioanelor din aval de pragul deversor. După refacerea gabioanelor, se va recalibra albia râului, atât în amonte cât și în aval, urmând ca debitul să fie dirijat pe pasajul central. Lucrările de amenajare a pragului deversor de la Târgu Cărbunești au drept termen de finalizare luna aprilie a anului 2022, dar constructorul face eforturi ca să finalizeze în toamna acestui an lucrările prevăzute să se desfășoare în albia râului Gilort.

Amenajarea pragului deversor de la podul de pe DN67B, din localitatea Târgu Cărbunești, a fost necesară pentru a permite trecerea peștilor în amonte. Pragul deversor existent avea o înălțime de aproape 4 m, motiv pentru care peștii din speciile vizate de proiect nu îl puteau traversa. Lucrările de amenajare a acestui prag au rol esențial în refacerea conectivității longitudinale pe râul Gilort.

Mai multe imagini cu pasajul finalizat puteți vedea în galeria foto de mai jos

 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *